Principiul inimii curate - de Cindy Jacobs
Când eram mică, tăticul meu predicator mi-a spus ceva ce mi-a rămas mereu în minte: “Iubito, ţine minte că Duhul Sfânt este un gentleman; nu va veni decât dacă Îl primim.” Acest adevăr simplu trebuie înţeles pentru a putea deveni mijlocitor. Un mijlocitor este un om căruia Dumnezeu îi împărtăşeşte secretele Sale pentru a fi purtate în rugăciune. Cu cât sunt mai curate inimile noastre, cu atât Îl putem face să se simtă mai bine primit. Şi cu cât împărtăşeşte El mai mult, cu atât vor fi mai eficiente rugăciunile noastre.
Cuvântul lui Dumnezeu spune că în inima noastră există lucruri incredibil de rele. Dumnezeu va aduce încercări asupra noastră pentru a schimba acele lucruri, însă noi trebuie să deschidem uşa credinţei şi să spunem: “Intră, Doamne. Pune în mine o inimă curată.” Pe măsură ce deschidem uşile tuturor părţilor întunecate ale inimii noastre, Duhul Sfânt, Gentleman-ul divin, va intra şi, aşa cum a spus Rees Howells, va rezolva de la rădăcină toate lucrurile firii.
Primul pas în a te ruga această rugăciune davidică, “Pune în mine o inimă curată, Dumnezeule “ (Psalmul 51:10), este a realiza că avem nevoie să ne rugăm pentru aceasta. Odată, într-o rugăciune, am simţit că Dumnezeu mă îndeamnă să mă dăruiesc Lui în întregime. Se pare că dorea să se atingă de domenii ale vieţii mele care Îl împiedicau să mă folosească pentru a mijloci. După un timp de gândire am putut să spun: “Da, Doamne. Vino şi ocupă-Te de acele lucruri care te împiedică să deţii controlul complet al vieţii mele. “
Rees Howells, vorbind despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa sa, a explicat propriile lui lupte în acest domeniu. Dumnezeu îi ceruse să se dea pe sine însuşi în întregime în schimbul plinătăţii în Duhul Sfânt.
Nu de păcat trebuia să se ocupe, ci de sinele meu, acel lucru care venea de la cădere. Şi-a pus degetul pe fiecare aspect al vieţii mele care era atins de sine şi a trebuit să hotărăsc cu sânge rece pentru că El niciodată nu ia un lucru până când nu-mi dau şi eu consimţământul. Şi în momentul în care mi l-am dat, a avut loc curăţirea.
La sfârşitul săptămânii, Rees Howells a experimentat o minunată umplere cu Duhul Sfânt. Domnul scosese afară rădăcinile de amărăciune şi îi dăduse în acelaşi timp o inimă curată. Pentru unii oameni, ca şi pentru Howells, curăţirea vine într-un fel de zăbovire în faţa Domnului. Pentru alţii, Duhul Sfânt vine şi începe să cureţe inima imediat. M-am întrebat deseori dacă nu luăm umplerea cu Duhul Sfânt cu prea mare uşurinţă. Dumnezeu vrea să ne dea o inimă curată.
Al doilea pas în a-I cere lui Dumnezeu să creeze în noi o inimă curată, presupune a-L lăsa să facă schimbările necesare.
După ce L-am rugat pe Dumnezeu să mă umple în întregime cu Duhul Său, am presupus că inima mea cea rea fusese schimbată şi că acum era automat sub controlul Său. Probabil credeam că este uşor să fii sub controlul Duhului, că voi deveni imediat ca şi Isus, cu inima şi cu atitudinile Lui. Ce amarnic greşeam! Se părea că, din acea zi, fiecare lucru pe care îl făcusem greşit îmi defila prin faţa ochilor. În plus, în loc să devin ca şi Cristos, parcă mă purtam mai rău decât înainte. Diferenţa era că la câteva clipe, după ce săvârşeam păcatul, simţeam o mustrare adâncă a Duhului Sfânt şi inima mea devenea din ce în ce mai sensibilă şi mai doritoare să se plieze în faţa voii lui Dumnezeu.
O problemă importantă cu care aveam de luptat era mândria. Este nostim că înaintea rugăciunii mele de supunere, mândria nu se găsea pe lista mea de păcate. Nu-mi dădeam seama de acest mare păcat din viaţa mea. Aveam nevoie să înţeleg că nu se găsea nimic bun în mine! Neprihănirea mea nu era altceva decât cârpe murdare. În timpul acestei predări a tuturor domeniilor vieţii mele, mi-a fost de mare preţ povestea lui Iosif. Ce legătură există între povestea lui Iosif şi viaţa de mijlocire? Iosif a fost ales de Dumnezeu pentru a aduce intervenţia divină în viaţa unei naţiuni. Astfel, Iosif a fost un model de mijlocitor. Şi sigur că Dumnezeu s-a ocupat de atitudinile greşite din inima lui.
Povestea lui Iosif începe în Geneza 37. În versetul 2 vedem că Iosif era un adolescent mândru:
Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
Iată păunul cel mândru pe care a vrut Dumnezeu să-l folosească pentru a schimba cursul unei naţiuni. Dar înainte trebuiau îndreptate câteva defecte caracteriale.
Ca tineri mijlocitori, eu şi Iosif eram plini de mândrie. Dumnezeu îmi arăta ceva despre cineva şi eu alergam la acea persoană şi îi spuneam “Dumnezeu mi-a arătat în rugăciune că eşti plin de amărăciune.“ Pentru că nu am aşteptat ca Dumnezeu să-i descopere acelei persoane păcatul, rezultatul intervenţiei mele a fost că acea persoană s-a simţit foarte ofensată. În acea vreme credeam că persoana era doar rebelă şi că refuza să privească problemele pe care le are în viaţă.
Următorul lucru pe care l-a făcut Iosif a fost să se învelească în mantaua sa multicoloră (simbol al ungerii) şi să-şi arate astfel poziţia în mod ostentativ, vulgar şi arogant. Este o problemă serioasă astăzi, când Dumnezeu varsă un duh de rugăciune şi mulţi cred că sunt “super-speciali” pentru că sunt mijlocitori.
Când Dumnezeu ne încredinţează rugăciunea, trebuie mai întâi să ne cureţe inima pentru ca ceea ce spunem în rugăciune să nu fie alterat sau tendenţios. El vrea să ne înveţe să ne rugăm după voia Lui, nu după a noastră. Datorită inimii Tatălui, vrea să ne dezbrace de “ungerea noastră “ - dorinţe egoiste, amărăciune, respingere, doctrine, păreri greşite.
Cum am văzut deja, Iosif povestise cel puţin o dată despre lucrurile rele pe care le făceau fraţii lui. Acum, când ei l-au văzut pe acest frate mai mic înveşmântat în favoritismul tatălui său, n-au mai putut răbda. “Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el” (Geneza 37:23).
Următorul verset este foarte interesant datorită simbolismului său: “Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă pe care le duceau în Egipt” (Geneza 37:25).
Mirodeniile pe care le duceau erau folosite pe timpul lui Iosif pentru îngropare. Dumnezeu a folosit evenimentele din lungii ani care au urmat pentru a duce la moarte mândria şi ambiţiile personale ale acestui tânăr, care îl împiedicau să împlinească înalta chemare din viaţa sa. Există un principiu care, de multe ori, este foarte neplăcut pentru mijlocitorii tineri şi plini de zel: Dumnezeu nu se grăbeşte. Îşi ia tot timpul de care are nevoie pentru a-şi clădi caracterul în viaţa noastră. Va curăţa cu multă răbdare şi metodic inimile noastre pentru a ajunge să ne rugăm după voia Lui în problemele umane. Cei mai mulţi dintre noi vrem ca lucrurile să se întâmple imediat, dar lui Dumnezeu Îi place să „marineze”. El doreşte inimi blânde în jertfele Sale vii. Problema acestor jertfe vii este că vor să sară jos de pe altar. Stau acolo pentru o vreme şi apoi încep să pufnească. După încă un timp, îşi dau seama că uneori doare să fii transformat după chipul lui Isus. Acesta este punctul în care unii hotărăsc că este prea mare preţul de a-L sluji pe Cristos în rugăciune.
Dumnezeu mai avea de făcut multe schimbări în Iosif în timp ce îi curăţa inima de mândrie. A început să-i arate bunăvoinţa Lui, şi pentru o vreme, toate au mers bine pentru Iosif, culminând cu poziţia sa de supraveghetor peste casa lui Potifar. Atunci degetul lui Dumnezeu a atins un alt domeniu al vieţii lui - calităţile şi aptitudinile lui fizice. “Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip” (Geneza 39:6).
Când începem să avem succes, este uşor să cădem în capcana de a crede că Dumnezeu ne-a pus mai presus de semenii noştri datorită abilităţilor noastre de a ne ruga cu mai multă autoritate sau de a putea auzi vocea Lui mai bine. Dumnezeu ne-a făcut mai “frumoşi” în rugăciune decât pe ceilalţi bujori din grădina rugăciunii.
Chiar dacă Iosif a rezistat ispitei soţiei lui Potifar, tot mai avea o mare problemă cu mândria. Uneori cuvintele ne trădează atitudinea inimii. Priviţi de câte ori foloseşte pronumele personale şi vedeţi cine este cel mai bine cotat pe lista poziţiilor din casa stăpânului său:
El n-a voit, şi a zis nevestei stăpânului său: "Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" (Geneza 39 : 8-9).
Observaţi că ultimul lucru pe care l-a spus a fost “şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu”. Am povestit într-o zi despre răspunsul dramatic pe care l-am primit la o rugăciune. În seara aceea, când am început să mă rog, am simţit că Duhul Sfânt era îndurerat. Prin aceasta vreau să spun că eram tristă şi nu ştiam de ce. Pe măsură ce mă rugam, Domnul mi-a arătat că eu prezentasem mărturia rugăciunii împlinite ca şi cum eu aş fi făcut să se întâmple totul, şi Dumnezeu n-ar fi fost altceva decât o parte nesemnificativă a rugăciunii. Mi-am cercetat inima şi am văzut cât de deplasată îmi fusese mărturia. M-am pocăit şi m-am simţit curată în faţa Tatălui ceresc.
Ceea ce este grozav la Dumnezeu e că, dacă pici un test, îţi va da altul. Iosif era greu de cap, aşa că Dumnezeu a găsit o soluţie: încă o porţie în închisoare.
Vremea a trecut şi Dumnezeu a decis că venise timpul pentru o altă sesiune de examene. A dat vise la doi slujitori ai regelui Egiptului, care erau cu el în închisoare. Încrezându-se în faptul că Dumnezeu îi va revela înţelesul acelor vise, Iosif i-a rugat să i le povestească.
Dumnezeu i-a dat într-adevăr interpretarea viselor şi Iosif a văzut în aceasta marea lui şansă de a scăpa din închisoare. Afirmaţia lui arată la ce se gândea: „Dar adu-ţi aminte şi de mine, când vei fi fericit, şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, şi scoate-mă din casa aceasta” (Geneza 40:14).
Iosif a pierdut o mare ocazie de a vorbi despre Dumnezeul lui Israel şi, din nou, nu I-a dat slavă. Sentinţa: încă doi ani în focul purificării. După acei doi ani, Dumnezeu i-a dat faraonului un vis şi mai marele paharnicilor şi-a adus imediat aminte de Iosif. Să ne uităm la răspunsul pe care Iosif l-a dat de această dată: “Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” (Geneza 41:16).
Venise ziua absolvirii pentru Iosif: gloria s-a mutat de la el, la Dumnezeu! Dumnezeu a atins atunci inima faraonului, care l-a pus pe Iosif al doilea în poziţie de autoritate peste toată ţara Egiptului. Când Îl lăsăm pe Dumnezeu să scoată din inima noastră acele lucruri care au nevoie să fie schimbate, El ne va dezvălui cele mai ascunse secrete ale regilor şi ne va încredinţa slujba de a mijloci pentru naţiuni întregi. Şi, între timp, Dumnezeu va lucra împreună cu noi la al treilea pas din principiul inimii curate: a-I da voie să cureţe nu numai păcatele inimii, ci şi rănile inimii. “Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea” (Evrei 12 :15).
Nu cunosc pe nimeni care să treacă prin viaţă fără vreo rană sufletească. Câteodată, mai degrabă facem un duş rapid la Calvar, decât să-L lăsăm pe Dumnezeu să taie adânc şi să spele rănile cu sângele Lui răscumpărător. De multe ori nu suntem conştienţi de amploarea răului produs în inima noastră, până când nu intrăm într-o situaţie dificilă şi ni se revarsă amărăciunea prin cuvinte sau acţiuni. Rugăciunile noastre vor fi poluate de rănile din inimile noastre dacă nu lăsăm Duhul Sfânt să strălucească asupra neiertării din viaţa noastră.
Am învăţat şi eu această lecţie când mi-a spus Dumnezeu unul dintre secretele Sale. Un pastor pe care îl voi numi Greg avea mari probleme. Dacă nu-şi îndrepta căile, era în pericolul de a face un infarct. Înţeleg acum că Domnul mi-a spus acest lucru din două motive: voia ca pastorul să-şi schimbe viaţa pentru a evita atacul de cord, dar mai voia să-mi arate amărăciunea pe care o simţeam pentru Greg.
Problema mea era că acest pastor mă rănise greu cu câţiva ani în urmă. Crezusem că l-am iertat şi că problema fusese rezolvată. Totuşi inima mea m-a trădat pentru că primul gând când am auzit acest secret a fost: „Foarte bine, asta o să-l înveţe să nu mai fie aşa de arogant şi să nu mai rănească pe nimeni!” Mi l-am imaginat în patul de spital şi mă gândeam că mă voi ruga şi eu să-şi recapete sănătatea după infarct. Din fericire, m-a scuturat repede mustrarea Domnului. Dumnezeu nu vroia ca pastorul să sufere atacul de cord şi eu trebuia să mă rog pentru a-l îndepărta şi totul să fie rezolvat în secret. Ce inimă rea avusesem! Durerea pe care mi-o provocase rana se transformase în amărăciune, şi am înţeles că trebuia să-L las pe Dumnezeu să-mi cureţe rana şi să-mi ierte păcatul. După aceasta, mi-a fost uşor să-l iert pe Greg pentru rana pe care mi-a făcut-o, să cer mila Domnului pentru el şi să mă rog să se facă nişte schimbări în stilul lui de viaţă. În acest moment el este folosit de Dumnezeu şi nu a făcut atacul de cord.
Mulţi mijlocitori se roagă greşit pentru că nu-şi cunosc propria inimă. Se roagă lucruri care vin din rănile lor, nu din dorinţa Tatălui ceresc. Aceasta li se întâmplă mai ales celor care au avut de suferit din partea oamenilor care sunt puşi în autoritate asupra lor şi celor care au fost respinşi de persoane care sunt importante pentru ei.
Ca mijlocitori, datoria noastră este să ne rugăm pentru acea persoană; este treaba lui Dumnezeu să condamne şi să vindece. Uneori putem să confruntăm păcatul, dar doar după ce ne-am rugat mult pentru problemă. Mulţi oameni şi-au îndreptat viaţa şi multe situaţii disperate au fost rezolvate doar pentru că oamenii au învăţat să se roage. Maturitatea învaţă să câştige lupte în cămăruţa de rugăciune. Atunci când ne rugăm, Dumnezeu face imposibilul în situaţii, aşa cum nici nu ne putem imagina.
În Geneza vedem un exemplu de rugăciune atunci când un mare om al lui Dumnezeu a căzut în beţie:
Noe a început să fie lucrător de pământ, şi a sădit o vie. A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-andărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor (Geneza 9:20- 23).
Atitudinea celor doi fii ar trebui să fie şi atitudinea noastră în mijlocire - să o folosim ca pe o manta pentru a acoperi goliciunea altuia. Pe măsură ce inimile noastre vor fi curăţate, vom putea discerne mai bine motivele din spatele rugăciunilor pe care le facem.
Vreau să fiu ca şi psalmistul care spune: „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul… Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul” (Psalm 139:1-2, 4).
Rugăciunea noastră ca şi mijlocitori este: “Doamne, înconjoară-mă pe dinainte şi pe dinapoi şi pune în mine curăţenie şi hotărâre ca să pot fi slujitorul Tău, să pot sta în spărtură.“
Extras din cartea ”Stăpânind peste porțile vrăjmașului” de Cindy Jacobs. Comandă cartea de aici.