Pocainta
În Vechiul Testament, cuvintele traduse „pocăință” au semnificația de a suspina, a gâfâi, a se întoarce, iar în Noul Testament, preocupare, îngrijorare, a răsturna, a se întoarce, a se răzgândi, a-și schimba gândirea, cu alte cuvinte a-ți părea rău până la suferință de păcatul din viața ta și a te hotărî să îți schimbi modul de viață.
Schimbarea este parte a pocăinței. Primul pas este atunci când îți pare rău pentru ce ai făcut și îi ceri iertare Domnului, dar al doilea pas, mai important decât lacrimile, este să nu mai faci lucrul respectiv. Vestea cea bună este că Dumnezeu ne primește ori de câte ori ne cerem iertare. În 1 Ioan 1:9 citim: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”. Chemarea la pocăință a omului este o chemare de a se întoarce la starea de dependență de Dumnezeu și în legământ cu El.
Dumnezeu ne cheamă mereu la pocăință și niciodată nu e prea târziu să o facem. Unii cred că dacă au trăit în păcat nu mai au dreptul să vină la Dumnezeu, dar în Faptele Apostolilor 17: 30 citim: „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”.
Îndelunga Sa răbdare, în dragostea Lui și dorința de a da șansa cât mai multor oameni să vină în Împărăția Lui, Domnul ne îndeamnă la pocăință: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).
Pocăința sinceră este doar o condiție a mântuirii, nu un merit. Motivele pentru pocăință se găsesc în bunătatea lui Dumnezeu, în dragostea Lui, în consecințele inevitabile ale păcatului și dorința Lui de a vedea păcătoșii mântuiți, în esența Evangheliei și speranța unei vieți adevărate în Împărăția Cerului (Ezechiel 33:11: ,Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască”; Marcu 1:15: "S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie."; Luca 13:1-5; Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”; Fapte 17:30: „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”; Romani 2:4: ”… Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?”; 1 Timotei 2:4: „…Dumnezeu, Mântuitorul nostru… voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului”).
Pocăința presupune conștientizarea sărăciei spirituale, ceea ce contravine mândriei, creând dorința de a veni cu smerenie în fața lui Dumnezeu, de a crește spiritual și a te apropia de El. Ea nu se referă doar la prima întâlnire cu Dumnezeu, atunci când îți recunoști starea păcătoasă și te întorci la El, ci și la credincioși pe tot parcursul vieții pe acest pământ: „Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apocalipsa 2:5).